marți, 21 decembrie 2010

21 de ani de la Revolutie... si 4 ani de la condamnarea comunismului

... vom fi ce-am fost, dar nu mai mult decat atat?

La 21 de ani de la Revolutia din '89, si la 4 ani de la 'condamnarea comunismului', cativa dintre romani se intreaba "de ce mai suntem inca atat de comunisti?"
Dar, mult mai multi romani se-ntreaba "de ce trebuie sa nu mai fim comunisti?".

Conform unui sondaj recent (vezi aici),
44% dintre romani considera comunismul ca "o idee buna, dar prost aplicata", iar
15% dintre romani considera comunismul chiar ca "o idee buna, care a fost bine aplicata";
adunat, rezulta ca vreo 60% dintre romani au o imagine foarte frumoasa despre epoca de aur. daca-i mai scadem din total si pe cei 12% care n-au raspuns, gasim ca mai putin de 30% dintre romani gasesc comunismul ca ceva gresit.

Acum 4 ani, in Parlament, presedintele Romaniei, Traian Basescu, condamna, in numele statului, regimul comunist, ca ilegitim si criminal.
Chiar si la acel moment ce se dorea macar decent, daca nu chiar solemn, inca o data, noi, ca natiune, n-am fost nemti. Ba chiar mai mult, dupa cum e datina la noi, am dat cu mucii-n fasole.
A fost un moment de un sublim ridicol, un ceremonial in care gainarii au invins inca o data. Un moment in care activishtii au reushit inca o data sa duca in ridicol aceasta incercare de rupere, macar teoretica, de valorile "epocii de aur".
Vadimii si Voiculeshtii, Ilieshtii si Paunestii, Sorin Rosca Staneshtii si Rodica Stanoiu-eshtii... toti foshtii (si actualii?) utc-ishti si activishti s-au unit intr-o grabire sa condamne condamnarea comunismului, refuzandu-ne cea mai mica incercare de igienizare a constiintei nationale.

Sunt de parere ca toate aspectele societatii romanesti post-decembriste sunt un cumul de efecte ale unor cauze, cauze atat de subtil disimulate in constiinta ‘nationala’, incat isi vor produce morisca de efecte timp de mult prea multe genaratii.
Unul dintre motivele 'inscaunarii' lui Iliescu, imediat dupa '89, esti si acela ca Romania nu produsese pana atunci un Václav Havel sau un Lech Walesa. Pe terenul asta virgin (pustiit valoric), constiintele puteau fi (si au fost) mutilate dupa bunul plac al celui mai iscusit dintre manipulatori. Iliescu a invins. A convins prin alura lui de “om sarac si cinstit”. Au urmat 10 ani de domnie Iliesciana, in care valorile s-au pastrat rasturnate. Politica de stat promova in continuare non-valoarea si agatarea de trecutul comunist. Si-atunci, in primii ani de post-comunism, ca si acum, comunismul nu mai era o idee rea, ci doar o proasta aplicare a unei idei bune. Se identificase chiar si un vinovat. Nu Ceausescu purta vreo vina, ci sotia sa, Elena. Ceausescu putea fi reabilitat, spalat de orice vina.
In epoca aceea lipsita de repere, ‘continuatorul’ ne-a propus (si ne-a impus) inca un fals stalp de sustinere in constructia numita Romania;
cu 1 an inainte de expirarea ultimului sau mandat, in 2003, ‘tatucul’ a mai lovit o data... cu o lovitura ale carei cicatrice se vor vedea mult timp in urma sa.
Romania este definita astazi de Constitutia din 2003.
Romania functioneaza astazi (sau se incapataneaza sa functioneze) in baza principiilor lasate in urma de Iliescu.

In felul asta, el, Iliescu, ramane pentru Romania generatiilor urmatoare, “parinte fondator al democratiei romanesti”.

Ca si constitutia, si Romania de astazi imprumuta multe din chipul si asemanarea sa.
Suntem agatati, aproape fara de scapare, de trecut si de metehnele lui.

In Romania de astazi, a Constitutiei Iliesciene,
  • Un referendum votat cu peste 80%, n-are nicio valoare si nicio urmare
  • Exceptiile de constitutionalitate si vidul constitutional sunt cele care definesc sau redefinesc reguli ale jocului in timpul jocului.
  • Un parlament care voteaza cu 75% o suspendare a presedintelui, decizie condamnata, intr-o proportie inversa, de catre 75% dintre votanti... nu suporta nicio consecinta penalizatoare. dimpotriva, voiculeshtii si geoneii ne explica cu si mai mare zel, cate de bine “ii reprezenta ei pe alegatori”.
Traim intr-o epoca in care, cu cat mai multi parlamentari sunt de-acord cu o idee, cu-atat mai multi romani sunt impotriva acelei idei.
Traim intr-o epoca in care simbolul megalomaniei comuniste (Casa Poporului), este astazi Palatul “depozitarului suveranitatii si demnitatii nationale” (ca sa-l citez pe dnul Adrian Nastase). Pana si simbolurile au fost pastrate si cultivate cu sfiintenie.

Daca ne gandim ca gardul din jurul Casei Poporului a fost construit de catre Nastase, nu de catre Ceausescu, realizam, o data in plus, ca Parlamentul de astazi are toate premisele sa se comporte arbitrar si samavolnic: imunitatea parlamentarului este mai sfanta decat notiunea de justitie.

Traiesc senzatia ca Parlamentul sufera de sindromului sergentului ajuns caporal, care se crede general.
Si tare mi-e teama ca Parlamentul, fundamentat astfel, nu va fi niciodata capabil sa se reformeze. Nu va fi capabil niciodata sa schimbe o constitutie care-l plaseaza atat de bine. Nimeni si nimic nu-l poate atinge. E protejat, nu-i asa, de o Constitutie democratica.

In incheiere, pentru ca, nu-i asa, imi doresc sa am cat mai multi cititori, o sa recomand un filmuletz din categoria celor care fac cea mai mare audienta in romania de astazi: click

3 comments:

scharke spunea...

Vina o poarta marea masa a romanilor care sunt lipsiti de educatie si care se multumesc cu satisfacerea nevoilor primordiale: mancat, baut, futut.

ZaaZaaZou spunea...

Nu am spus niciodata 'tovarasa profesoara', nu am stat la coada la alimentara, nu stiu '3 culori' pe de rost, nu am fost shoim al patriei, nu am ascultat Europa libera cu castile. Despre revolutie, tot ce stiu e din filme sau din povesti de la parinti, bunici, unchi si matusi, vecini si cunoscuti. Si in toate povestile, scena principala e in fata televizorului, cu oameni bulversati, speriati, care nu inteleg ce se intampla.
Din toata intelectualitatea romaneasca, persecutata si suprimata de regimul comunism, 'al mai revolutionar dintre toti a fost Iliescu. Discursul lui era clar si coerent, dadea comunicate pentru a organiza tara, el avea solutia si el o aplica. De unde a aparut? Acum ceva timp, invitat fiind la o emisiune cu tema politica, Iliescu a fost intrebat de unde a aflat de revolutie. Cum de unde? De la televizor. Eu cred ca revolutia e o gluma proasta. Nu cred in povestea cu poporul roman, care si-a luat soarta in mana. Poporul roman si-a luat doar televizorul in brate si a privit fara sa respire, fara sa inteleaga, fara sa stie in ce sa creada. La fel ca leul de la gradina zoologica, caruia i se lasa cusca deschisa si el nu stie sa iasa din cusca. Si pana la urma, unde ar fi putut iesi? In circul cu teroristi, creat de ei, pentru a convinge ca exista revolutie? Cum care ei? ei, cei vinovati de puricii de pe televizor cand se intrerupea transmisia.'E de la ei...'. Si dintre cei care au iesit, cei care au crezut in povestea cu poporul care isi cere si isi ia libertatea, unii au platit cu viata. Dar poate acesta este pretul ce trebuie platit pentru ca un Iliescu sa poata sa para in ochii natiunii un salvator, un revolutionar. Si, daca as face un joc de imaginatie, si as pune pe altcineva in locul lui in acel moment, povestea ramane la fel de ridicola.

Anonim spunea...

nice post. thanks.